În lucrarea care urmează voi trata o implementare reală din timpul activității mele din cadrul unei companii de externalizare a serviciilor IT. Clientul a fost preluat în service în faza incipientă a activității. În momentul de față acesta are peste 200 de utilizatori care își desfășoară activitatea în general în sediul central, însă și pe un număr de aproximativ 10 șantiere. Ținând cont de faptul că acesta a ajuns la un număr atât de mare de echipamente, a existat și o a doua etapă a dezvoltării rețelei acestuia. Prima etapă a fost doar pasul de care acesta avea nevoie pentru a evolua la un nou nivel.

În prima parte, lucrarea va cuprinde o prezentare a conceptelor teoretice a ceea ce urmează să implementez. În partea a doua voi prezenta pas cu pas modul de implementare, inclusiv detalierea echipamentelor care urmează să fie utilizate dar și descrierea arhitecturii.

Lucrarea reprezintă o soluție de organizare a unei companii mici, la început de drum, care să utilizeze în general soluții și servicii Microsoft (Windows Server 2022).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *