Știu că vor exista persoane care îmi vor spune că nu am dreptate, dar nu cred că este așa. Dacă am privi cu atenție tot ceea ce am făcut, fiecare dintre noi ar înțelege că, de multe ori, soluțiile sunt chiar la noi. Mulți dintre noi ne plângem de situația în care ne aflăm, însă aproape niciunul nu am făcut nimic pentru a ieși din acea stare neplăcută.
La ce mă refer? Cred că aproape toți ne dorim să trăim mai bine decât o facem acum. Totuși, ce am făcut pentru a ajunge acolo sau, mai precis, ce ar fi trebuit să facem pentru a fi cum ne doream?
Pot începe cu cei care se plâng că au venituri mici, deși au terminat 12 clase, și acelea cu mari eforturi. Deși au terminat liceul, nu au încercat să urmeze vreun curs de calificare sau o pregătire suplimentară, rămânând la un nivel submediocru. Cum poți să vrei mai mult, dacă nu faci nimic pentru asta?
Această categorie de oameni încearcă să dea vina pe oricine, numai pe ei înșiși nu. De fapt, statul este de vină că nu au un loc de muncă mai bun, sau statul este de vină că nu au aceleași beneficii ca cei care au învățat mai mult. Nu este nevoie să ai facultate pentru a obține un venit bun, nu este nevoie nici măcar să ai 12 clase. Este nevoie să știi să faci ceva. Dacă acel „ceva” înseamnă să petreci timpul la birt cu prietenii, atunci ai o problemă. Înseamnă că, de fapt, nu știi să faci nimic.
După 35 de ani de economie de piață, aproape toți cei care ies acum la pensie nu au niciun motiv să se plângă de o pensie mică. Ei o au mică pentru că au acceptat salarii minime pe economie și restul la negru. De ce? Pentru că cineva (probabil patronul) le-a spus că nu vor prinde pensia sau că statul oricum nu va avea bani să le plătească pensii. Și uite așa au ajuns la vârsta pensioării și acum au nevoie de bani. Se plâng pentru ce? Că au fost complici la devalizarea statului român prin înșelarea acestuia și prin furt calificat?
Se plâng că acum trăiesc greu și spun că au muncit o viață întreagă. Da, dar au muncit pe salariu minim, în complicitate cu patronul care i-a păcălit. Atunci, să se plângă la patron, nu la stat, pentru că acum au nevoie de o pensie mai mare. Acum spun că statul este vinovat, că ei nu au greșit cu nimic și că nu aveau ce să facă. Dar cum adică nu aveai ce să faci? Puteai să faci o plângere pentru salariul la negru. Nu știai că și tu ești complice dacă știi și accepți?
Așadar, de ce să ne plângem de alții când, de fapt, noi suntem cei care am contribuit la această situație?
Nu vreau să fiu ipocrit; și eu am trecut prin această situație, dar nu voi încerca să dau vina pe stat sau pe patron. Este doar vina mea, pentru că nu am fost în stare să înțeleg că greșesc, deși toți cei din jurul meu îmi spuneau acest lucru. Încercam să găsesc scuze pentru patron, să spun că el face tot ce poate, când de fapt el făcea tot ce putea pentru sine.
De ce am făcut asta? Pentru că el știa cum să mă mențină într-o stare de dependență. Îmi spunea mereu că el este cel care face tot posibilul pentru mine, că salariul meu este o povară pentru el, dar că o face din grijă pentru binele meu. Nu există însă patron care să sufere pentru tine. Nu există patron care să fie cu adevărat aproape de tine. El va face orice pentru a te ține sub control. Și măcar dacă te-ar ține sub control și te-ar plăti corect… Din păcate, patronul român nu face așa ceva.